miercuri, 27 iunie 2012

365 de zile ProEco Beta


Dragii noştri!
Astăzi, 27 Iunie 2012, ProEconomica împlineşte exact 365 de zile, adică un an de la lansarea versiunii Beta. A fost un an în care s-a muncit intens. Un an în care am modificat şi perfecţionat în continuu aplicaţiile. Acum proiectul arată totalmente diferit de cum ni-l imaginam la început, iar acest lucru se datorează în primul rând vouă – utilizatorilor ProEco! Până la lansarea versiunii finale a rămas puţin, iar acea dată va marca începutul unei perioade noi. Nu trebuie însă să trecem cu vederea această perioadă, în care ne-aţi fost alături chiar dacă nu s-au respectat termenele întocmai, chiar dacă unele aplicaţii dădeau erori, chiar dacă existau întrebări la care pentru moment nu găseam răspuns.  Toate acestea contribuie zi de zi la crearea unui produs ProEco de calitate, dar în primul rând, opiniile şi sugestiile care vin zilnic de la dumneavoastră.
Pentru că apreciem sprijinul şi încrederea pe care ne-o acordaţi, în această zi, fiecare utilizator va primi câte un bonus de 20 GOLD.
Vă invităm să vedeţi cîteva imagini (pe care le găsiţi şi pe  www.facebook.com/ProEconomica) ca să ne amintim împreună cum arăta ProEco la început.
Vă mulţumim că ne sunteţi alături!






joi, 21 iunie 2012

În curând pe www.proeconomica.com


Până la sfârşitul acestei luni vom lansa, pe platforma de testare, o nouă categorie a Societăţilor pe Acţiuni – Băncile şi noul modul pentru Munci.  Acum veţi putea alege nu doar munca pe care doriţi să o efectuaţi, dar şi  durata acesteia în funcţie de timpul pe care îl aveţi la dispoziţie. Actualul Top ProEco va fi redenumit în „Statistici”. Noul Top se va actualiza o dată la 7 zile şi va fi un modul de competiţii. Astfel, va fi prezentat un Top General în care vor apărea 1000 din participanţi, primii 100 fiind premiaţi cu GOLD.  O altă categorie va fi prezentată de Top Ţări unde ţările aflate pe primele poziţii vor obţine un şir de beneficii pentru cetăţenii lor.
În luna iulie vom lucra la capitolul Misiuni şi Oraşe. Aplicaţia Oraşe va permite participanţilor să dezvolte individual o regiune, iar restul oraşului – împreună cu alţi jucători.  
Odată cu lansarea modulului Oraşe vor fi activate şi secţiunile : Fericire, Prestigiu, Cultură, Educaţie, alături de Productivitate şi Eficienţă.   
O aplicaţie dedicată în special celor însetaţi de competiţie, care va fi lansată tot în iulie, este Spionajul Economic.  Astfel, fiecare va avea ocazia să selecteze un jucător (fără a primi acordul acestuia) pe care să-l spioneze. Modulul funcţionează astfel: sunt selectate şi evaluate  aleatoriu 5 abilităţi, sunt sumate procentele deţinute de fiecare caracteristică  (Fericire, Prestigiu, Cultură, Educaţie,Productivitate, Eficienţă) şi este determinat numărul de misiuni îndeplinite. Astfel, spionul dacă reuşeşte să-l depăşească la aceste capitole pe cel spionat, poate obţine (pe lângă bonusuri) până la 2 % din banii deţinuţi de acesta.
În luna august va fi creat modulul politic.
Pe lângă aceste aplicaţii importante lucrăm şi la detalii mai mici, cum ar fi: posibilitatea de a procura GOLD cu monedă virtuală; îmbunătăţirea aspectelor la tehnologii şi laboratoare; casa şi oficiul; designul proiectului; ş.a.
Pe parcurs vom veni cu mai multe detalii şi specificaţii cu privire la aplicaţiile ce urmează a fi lansate.
Aşteptăm cu mare drag opiniile şi sugestiile voastre!


joi, 14 iunie 2012

A fost lansat modulul de Competiţii!


A fost lansat modulul de Cometiţii!
Acum poţi selecta jucătorii cu care să concurezi la capitolul volum de vânzări.  Dacă reuşeşti să-ţi învingi adversarul primeşti bani, puncte de experienţă şi GOLD.
Ai posibilitatea să alegi durata competiţiei, care poate fi de 2 sau 8 ore. În plus, îţi poţi selecta adversarul în funcţie de ţara de origine, nivelul de utilizator şi numărul de companii deţinut.  Ar fi bine, cel puţin pentru început, să alegi jucătorii care au criterii similare cu ale tale, pentru a crea condiţii echivalente de luptă.
În prezent competiţiile se bazează doar pe nivelurile veniturilor încasate din urma vânzărilor de la companiile deţinute (cu excepţia Societăţilor pe Acţiuni şi a Laboratoarelor). În curând însă, vom introduce noi module, care vor permite să concurezi şi la alte caracteristici  precum abilităţile, aspectul meu, puncte de experienţă, valoare companii, număr competiţii ş.a. Un mare accent va fi pus pe concurenţa dintre state. În concordanţă cu modulul Competiţii va fi reorganizat şi Topul ProEco. Acesta va conţine un Top General în care vor apărea 1000 din participanţii la competiţii (dintre care primii 100 vor fi premiaţi cu GOLD) şi un Top al Ţărilor, în care cele mai bune ţări vor primi pentru toţi locuitorii benefici precum productivitate, eficienţă, fericire, ş.a.
Competiţiile te ajută să afli cât eşti de competitiv pe piaţă. În plus, ele pot servi drept stimul pentru dezvoltare. Cu siguranţă vrei să ajungi cel mai bun, şi acest lucru este posibil. Tot ce trebuie să faci este să te dezvolţi şi să participi la Competiţii!